Cod CAEN – Secţiunea C
Secţiunea C – Industria prelucrătoare
Această secțiune cuprinde activitățile de transformare fizică, mecanică, chimică sau biologică a materialelor, substanțelor și componentelor în produse noi.
Materiile prime utilizate provin din agricultură, silvicultură, pescuit, minerit sau din alte sectoare industriale. De asemenea, modificarea substanțială, renovarea sau reconstrucția bunurilor este considerată parte a procesului de producție.
Produsele rezultate pot fi fie finite, gata pentru utilizare sau consum, fie semifabricate, destinate altor procese de producție. De exemplu, alumina rafinată este utilizată pentru producția de aluminiu primar, care la rândul său devine materie primă pentru fabricarea firelor și produselor din aluminiu.
În general, fabricarea componentelor și accesoriilor specializate este clasificată împreună cu producția echipamentelor pentru care sunt destinate.
În schimb, fabricarea componentelor nespecializate, cum ar fi motoarele, pistoanele, ansamblurile electrice, rulmenții sau valvele, este clasificată în categoria corespunzătoare, indiferent de echipamentele în care sunt integrate.